Marius Vlad

Povestea lui Marius (21)

Când aveam 21 de ani, deși eram deja la facultate, nu mă consideram om matur, spuneam despre mine că sunt încă un copil. Totul mergea bine, viata era frumoasa, inca nu ma incercase cu obstacole sau capcane.

Am avut o copilarie usoara si fericita, cu multe amintiri placute alaturi de familia noastra. Parintii mi-au oferit cam tot ce am cerut, cu toate ca nu provin dintr-o familie instarita.

Eram in ultimul an la facultate din Bucuresti, aveam un job si toata lumea era bine.

Totul s-a schimbat brusc. Ca majoritatea oamenilor, nici eu nu asteptam sa mi se intample mie, dar ceea ce a fost de negandit si de neprevazut s-a intamplat. Tatal meu a murit. Cel mai bun prieten al meu. Taticul meu iubit care din cate stiam eu nu suferea de nici o boala. Totul din cauza unei simple raceli la plamani si a unei internari la locul nepotrivit si la timpul nepotrivit (25 decembrie 2009). Totul s-a intamplat atat de repede, incat pe moment, nici nu am avut timp sa caut un vinovat pentru moartea lui. E greu sa gandesti cand cade cerul pe tine …

Dupa 6 ani grei, pot sa confirm ca durerea sufletului se diminueaza cu timpul, dar senzatia de gol interior ramane probabil pe viata. Eu incerc sa il umplu in fiecare zi putin cate putin, fiind o persoana civilizata cum i-ar fi placut sa fiu si punand in practica tot ce m-am invatat.

In ziua de azi, viata a revenit la normal, m-am maturizat, am la randul meu familia mea si urmeaza sa ma casatoresc, dar impactul provocat de pierderea lui se resimte si acum. Uneori inainte de a decide ceva pentru mine, ma intreb daca i-ar fi placut si lui sau daca ar fi de acord cu decizia mea. Banuiesc ca acest lucru e normal, pentru ca eu stiu ca el continua sa traiasca prin mine.

In orice caz, incerc sa ii fac onoare ori de cate ori am ocazia si un lucru e sigur: tatal meu va ramane intotdeauna in sufletul meu.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*