12119138_876975129047390_132381392392201661_n

Ne-am simtit ca in familie la Conferinta

12119138_876975129047390_132381392392201661_nJoi, 15 octombrie 2015, peste  60 de tineri si apropiati ai lor au participat în București la prima conferință de storytelling dedicată tinerilor care au pierdut oameni dragi – Cum sa treci cu bine prin perioade grele?

Patru speakeri din randul tinerilor, oameni care au cunoscut pierderea și loviturile vieții mult prea devreme, și-au spus povestea în fața a zeci de adolescenti si tineri adulti care căutau speranță, inspirație, încurajare de la cei care au trecut ei înșiși prin iadul suferinței și au găsit cumva o cale să iasă de acolo teferi. Participarea a fost gratuită și multe surprize plăcute i-au așteptat pe curajoșii care au venit.

Primii participanți au venit la 16.00 și au primit din partea organizatorilor o gustare și apă – oferite de 2 sponsori ai evenimentului. Curand locurile din sala s-au ocupat de fete și băieți veniti în grupuri de 2, 3 sau 4 prieteni ori colegi.

La ora 16.30, Mihaela Vlad, fondatoarea Asociatiei „Exista viata dupa doliu!” a deschis conferinta si a prezentat proiectul și echipa „Planuri de viitor – inspirate de un dor” – Oana, Nusa, Lăcrămioara, Narcisa, Aura, Sorina, Alexandra C, Alexandra D.

Apoi am făcut un exercițiu terapeutic sub îndrumarea Oanei Petriman, psihoterapeut  și am notat fiecare un gând sau o așteptare care ne-a adus acolo în sală.  

Tehnica povestirii în public are un rol terapeutic, pentru că oamenii care ascultă reușesc să se identifice cu povestitorul, regăsesc lucruri în comun, își dau seama că experiența pierderii este una universală și că anumite trăiri, gânduri sau emoții sunt “normale”.

DSC_0537La ora 17.00 a început discursul lui Orlando Stoicescu, trainer – “Bucuria din infern- cum ne găsim felinarul?”. Ne-a povestit despre pierderile din viata lui si cum fiecare pas si decizie l-au facut ceea ce este azi. A incheiat misterios cu „Fiecare lucru care mi s-a intamplat a fost de fapt cel mai bun lucru care mi s-ar fi putut intampla.”

La 17.30 ritmuri și versuri de rap au umplut sala și în față a venit Monica Lungu cu povestea ei despre “Terapie de iubire”. Am retinut ca „atunci cand se intampla o astfel de experienta (pierderea cuiva atat de drag cum este un logodnic), trebuie sa te stergi de praf si sa mergi inainte”.

După fiecare speech, participanții au adresat întrebări despre viața personală a vorbitorilor. Unii dintre cei prezenți s-au aventurat să dea „sfaturi”, mulți însă au rămas în tăcere, neavând forța de a vorbi în fața atâtor oameni, dar păstrându-și întrebările pentru pauză. “Nu crezi că ar fi bine să își găsești un nou partener?”, “Crezi că e bine cum ai procedat? Ai face diferit dacă te-ai putea întoarce în timp?” – afirmații și întrebări “dure”, dar sincere, venite din partea celor prezenți.

A urmat o pauză de socializare și gustări, pentru că ne aflam la finalul unei zile lungi.

După pauză, Diana Draghici ne-a vorbit despre “Regăsire sufletească după pierdere”. “Daca intelegi lucrurile care apar in viata ta, gasesti o cheie. Ceea ce trebuie sa retinem este faptul ca trebuie sa o si folosim. Nu este suficient sa ai o cheie, trebuie sa o si folosesti!” -asa ne-a povestit Diana despre greutatile prin care a trecut odata cu moartea tatalui ei, dar si de metodele pe care le-a folosit pentru a depasi durerea sa.

De la 19.00 Alin Dinu – speaker motivațional – ne-a vorbit despre “Forţa interioară şi puterea gândului”.  „Daca iubesti viata, si viata te va iubi pe tine”, ne-a spus Alin si ne-a explicat cum putem folosi mintea noastra inainte ca ea sa ne foloseasca pe noi.

Finalul prezentărilor a aparținut doamnei Nușa Bugeac, psihoterapeut, care ne-a reamintit că depinde numai de noi dacă rămânem unde suntem sau începem să ieșim din suferință.

speakeri2Conferinta s-a incheiat cu tombola cu premii din partea susținătorilor evenimentului și poze de grup, testimoniale, îmbrățișări și zâmbete de “pe curând!”  La plecare, fiecare a primit o carte din partea Editurii Curtea Veche și o revistă „Femeia„.

Pentru cadourile oferite participanților, mulțumim mult tricouri personalizate tu.ro, Happy Camps Azuga, Editura Litera, Teatrul Excelsior, RedPill Training by Orlando Stoicescu, Teatrul Odeon, Obiceiurile Măiestriei.

Mulțumim donatorilor individuali care au oferit gustări tuturor celor prezenți!

Mulțumim conducerii Liceului Miguel de Cervantes din București pentru găzduire!

Multumim pentru ajutor in mediatizarea evenimentului: Realitatea TV, StiriONG.ro, Romania Pozitiva, TPU.ro, FUN Parenting, giurgiuonline.com, grupactualitatea.ro, Oana Mihailescu, filu.ro.

Conferința face parte din proiectul “Succes în viață pentru tinerii cu un singur părinte – program integrat de susținere psihologică și profesională”. Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*